Livada Poștei și-a câștigat apartenența la oraș după ce se construiesc vilele de vilegiatură pe latura de nord a străzii Șirul Livezii. Poiana naturală devine squarul de lumină și verdeață al acestor vile somptuoase. Este momentul primei abordări culturale a spațiului, abordare de factură romantică, moment în care, conștient sau nu, brașovenii decid să-i păstreze aspectul de natură “partial îmblânzită” inserată în oraș. Aliniamentele de castani ale străzii sunt propuse pentru a aduce ordine compoziției și un caracter urban.

Blocat parcă într-o buclă temporală, locul își conservă caracterul de poiană însorită, parțial antropizată, parțial sălbăticită. Intervențiile sunt minime pentru mai bine de un secol (reduse la plantarea unui grup de mesteceni) până la demararea acțiunilor de amenajare, în 2007. Societatea brașoveană reacționează vehement.

“Orice fel de intervenţie asupra acestor spații ar trebui atent studiată şi gândită [...] şi, până la urmă, redusă la minim pentru a nu altera imaginea şi funcţiunea lor bine definită în cadrul oraşului” (fragment dintr-o scrisoare de protest adresata primariei).